Alunul

Credinţe şi obiceiuri

Ramurile de alun, după credinţa poporului român au o putere supranaturală, magică; are putere mai ales asupra şerpilor şi a spiritelor necurate.

Cu ajutorul alunului se duc la îndeplinire descântecele de muşcătură de şerpi şi vrăjile de ursită. Apa descântată cu vărguţele de alun are o astfel de putere încât poate scoate tot veninul şi tot răul din om.

“Cred că cea mai mare parte din noi va fi auzit nu o dată că se află o samă de Babe-Cloanţe care ştiu nu numai descânta , a căuta în palmă şi a arunca bobi , ci chiar şi a închega apa, a lega ploile, gura câinilor şi a lupilor, şi când voiesc pot să-ţi aducă pe cine doreşti călare pe o prăjină sau pe-o mătură prin aer de peste nouă ţări şi nouă mări.”

Această prăjină este tocmai magica nuia de alun.

Nuiaua de alun are un rol important şi în mijloacele de alungare a grindinii şi a contracarării puterii solomonarilor, cei care  aduc grindina şi strică semănăturile. Pentru a se putea măsura cu un solomonar, un om trebuie să aibă şi el anumite puteri, cu alte cuvinte sa fie un contra-solomonar, calitate care se obtine cu pretul unor restrictii si ritualuri bine stabilite. Aceşti contra-solomonari se numesc şi pietrari; n-ar avea însă atâta putere dacă nu ar avea o nuia de alun. Această nuia de alun trebuie să fie nuiaua cu care s-a apărat o broască din gura unui şarpe care voia s-o mănânce. Alte nuieluşe nu au aceeaşi putere.

Alunul ca leac şi utilizare

Cu sucul rămurelelor tinere de alun, femeile opărăsc oalele în care pun laptele de vacă spunând că astfel laptele se prinde mai bine şi mai repede.

Floarea de alun e bună ca leac împotriva alcoolismului. În acest sens se adună câte nouă floricele de la nouă tufe care se pun în agheasmă, până “mocnesc”, iar apoi se strecoară şi agheasma se dă celui care are probleme cu băutura, în momentul în care sunt preoţii în biserică. Astfel, acesta se lecuieşte pentru totdeauna.