Pentru ten gras – se amestecă un albuș de ou bătut spumă cu sucul de la o roșie și 10 g de drojdie de bere.

Pentru ten normal – se amestecă o linguriță de drojdie de bere cu o linguriță de cremă nutritivă și o jumătate de linguriță de suc de lămâie.

Pentru ten pătat – se amestecă o linguriță de drojdie de bere cu 2 lingurițe de apă oxigenată.

Pentru ten cu pistrui – se amestecă 3 linguri de suc de lămâie cu 2 lingurițe de drojdie de bere de tărâțe de grâu.

Pentru ten ridat – se amestecă o linguriță de drojdie de bere cu o linguriță de suc de cătină.

Compoziția se aplică (după caz) pe fața curată și se menține 30 de minute, după care se clătește cu apă călduță din abundență.

1. Infuzie de roiniţă

Peste o pulbere de frunze (sau un pliculeţ) se toarnă 200 ml de apă clocotită. După 15 minute se strecoară. Se beau 2-3 căni zilnic.

Este indicată în special în cazul palpitaţiilor nocturne.

2. Infuzie de saschiu

Peste o linguriţă de părţi aeriene uscate şi mărunţite se toarnă 250 ml de apă clocotită. Se strecoară după 10 minute şi se bea întreaga cantitate treptat, pe parcursul unei zile.

Este utilă atât pentru rărirea frecvenţei bătăilor inimii cât şi ca tonic digestiv.

Se amestecă 8 picături de ulei de lămâie cu o lingură de miere fluidă, iar apoi cu 250 ml de apă căduţă. Mierea are calităţi antiinflamatorii şi potenţează efectele vindecătoare ale lămâii.

Cu această soluţie se îmbibă un şervet de in şi se aplică pe zonele afectate. Se lasă să acţioneze 20 de minute, şi se repetă procedura de 2 ori pe zi.

3 linguri de făină de ovăz, 2 linguri de pătrunjel verde mărunţit şi o jumătate de grepfruit se amestecă şi se omogenizează bine până se obţine o pastă subţire. Se lasă vasul acoperit 5 minute, după care se adaugă şi uleiul de măsline şi se amestecă bine.

Masca se aplică pe faţa curăţată şi se menţine un sfert de oră. Se îndepărtează cu apă călduţă, şi la sfârşit se aplică pe faţă o loţiune tonică.

“Sânziana di pă munte

Auzit-am că știi multe

De știi multe, hai mă-nvață,

Cum să-l strâng pe mândru-n brață.”

       Sânzienele sunt flori magice, ’suma’ tuturor florilor, prin mirosul lor deosebit precum şi prin virtuţile lor. Florilor, şi divinităţilor care le poartă numele, li s-a dedicat o sărbătoare cu dată fixă în calendarul popular românesc – 24 Iunie. În aceeaşi zi, creştinii sărbătoresc naşterea Sfântului ioan Botezătorul, cele două sărbători fiind suprapuse și în calendarul creștin ortodox, şi marchează solstiţiul de vară din 21 Iunie.

       Această sărbătoare este legată de cultul vegetației, recoltei și fertilității. De-a lungul timpului, ritualurile magice străvechi s-au amestecat cu superstiții ale căror origini se pierd în negurile vremii, și au căpătat și valențe creștine.

       Sânzienele se mai numesc şi Drăgaice, această din urmă denumire fiind una de origine slavă. Numele de Sânziana se presupune că provine de la Sancta Diana, zeiţa romană, care avea corespondent şi în cultura dacă, în persoana zeiţei Bendis.

       Sânzienele cresc pe păşuni, în crânguri şi poieniţe şi la marginea lanurilor de grâu, iar floarea lor nu ţine decât în preajma solstiţiului de vară şi a sărbătorii lor. După ziua de Sânziene cucul nu mai cântă. Se spune că Sânzienele, divinități solare și ale pădurii, iau cântecul cucului, pentru că această pasăre are darul de a transmite oamenilor care îi ascultă cântecul numărul anilor pe care îi mai au de trăit, iar lucrul acesta nu poate fi cunoscut decât de către Dumnezeu. După această zi, cucul se transformă în uliu păsăresc. Tot până în această zi au putere și plantele de leac, după aceea ele își pierd treptat puterile tămăduitoare.

       În calendarul popular, sărbătoarea Sânzienelor este prima zi din vară “cu prilej”, adică cu interdicţia de a lucra. Cel care încalcă această prevedere poate fi pedepsit cu moartea, iar aceasta survine cel mai adesea prin focul divin, adica prin trăsnet. Pe de altă parte, florile de sânziene culese în această zi şi păstrate peste an, feresc oamenii, animalele şi gospodăria de trăsnet şi de fulger. Astfel, în vreme de furtună, se iau câteva fire de plantă şi se aruncă în foc, pentru a risipi vremea rea.

       Sânzienele sunt în măsură să alunge și supărarea, nebunia, depresia. În acest scop, se fac fumigații omului bolnav. Însă pentru a fi eficiente, trebuie respectat un ritual în culegerea lor: în ziua de sânziene, cea care vrea să facă acest ritual, merge dis de dimineață, pe nemâncate, să culeagă florile. Pe drum până acolo și înapoi, se păstrează tăcere desăvârșită. Nu se schimbă nicio vorbă cu nimeni. Florile trebuie culese în timp ce sunt rostite rugăciuni. Duminica florile sunt duse la biserică și se așează la icoane. Când se veștejesc, sunt duse în podul bisericii pentru a se usca. De-abia apoi, aceste flori sunt bune pentru depresii.  

***

       În noaptea de Sânziene fetele tinere și femeile se îndreaptă către locuri numai de ele știute, pentru a culege plante medicinale. Deși astronomia a stabilit-o la data de 21 Iunie, ziua Sânzienelor este considerată în popor a fi cea mai lungă zi a anului, iar acum puterile vindecătoare ale plantelor sunt la apogeu, datorita influenței benefice ale Sânzienelor. Se spune că pentru a fi bune de leac, și pentru a putea fi păstrate întreg anul, plantele trebuie duse la biserică și sfințite, pentru a fi astfel curățate de influența Rusaliilor, Iele malefice, dar asemeni Sânzienelor, divinități ale pădurii.

       Cea mai căutată plantă este bineînțeles Sânziana, plantă cu florile de culoarea Soarelui, numită și Iarba Sfântului Ioan. Este iarba care alungă diavolii și duhurile necurate; uscată la focul Sfântului Ioan și agățată la ferestre, alungă strigoii și oamenii cu gânduri rele; arsă, alung spiritele și demonii.

       Roua din noaptea Sânzienelor este numită Apă de Stele, având nenumărate virtuți de întinerire și înfrumusețare. Orice obiect impregnat cu această prețioasă apă devine pe loc un puternic talisman. Este suficient ca un obiect să fie lăsat afară peste noapte, și să fie luat în zorii zilei de 24 Iunie, înainte să-l vadă soarele. Tot în această noapte. anumite plante capătă virtuți deosebite: frunzele de dafin și ierburile capătă proprietăți magice, zarna (iarba de dragoste), măghiranul sălbatic, salvia, mușețelul, sporișul, levănțica, rozmarinul, vârnanțul, nalba și pelinarița îndepărtează forțele răului.

       În Noaptea de Sânziene, granițele lumii noastre se șterg, iar spiritele naturii umblă pe pământ; regatul Ielelor și al Sânzienelor își deschide larg porțile iar oamenii pot intra în contact cu aceste divinități ale naturii. Vrăjitorii își rostesc invocațiile în această noapte, și de altfel oricine poate practica cu succes mici ritualuri magice.

       Sânzienele sunt florile cele mai utilizate în farmece și ritualuri magice, având nenumărate întrebuințări și virtuți, dintre care cea mai cunoscută probabil este aflarea ursitului. În acest scop, fetele nemăritate, în noaptea de sânziene, pun sub pernă flori neîmpletite, urmând a-și visa viitorul soț. O variantă mai complexă a aceluiași ritual presupune în plus și o vază cu flori proaspete de sânziene așezată pe masă, precum și o găleată a cărei toartă se leagă cu un lacăt, acesta urmând a fi descuiat a doua zi.

       În ziua de 23 Iunie, când fetele pornesc la cules sânziene, se împletesc coronițe din aceste flori. Tradiția cere ca fetele să aibe cununi circulare, iar băieții în formă de cruce. Aceste cununi se aruncă pe casă. iar cu cât rămân mai sus cu atât căsătoria celui care îi aparține cununa va fi mai aproape. Coronițele care cad semnifică faptul că în anul respectiv, proprietarul nu se va căsători. Dacă fetele vor purta pe cap sau în sân cununile de flori, vor deveni frumoase și drăgăstoase.

       Aceste coronițe au și rol protector împotriva farmecelor și duhurilor rele. Astfel, se pune câte o corniță pe fiecare construcție din gospodărie (șură, casă, grajd, cotețul găinilor), precum și pe coarnele vitelor. Coronițele de pe casă nu se iau, sunt lăsate în seama vântului și ploilor. Sunt dăruite nevăzutului și celor care au în stăpânire aceste flori.

       Noaptea de Sânziene este o noapte a focului, dar nu orice fel de foc. În zona Maramureșului se fac făclii din lemn de molid sau de brad. Se ia o bucată de lemn lungă de jumătate de metru, al cărui capăt se cioplește pentru a putea fi ținut în mână; în celălat capăt gros se fixează până la 25 de vergele, de lungime de jumătate de metru până la un metru, în funcție de statura celui care va purta făclia. Spațiul dintre aceste vergele se umple cu paie, fân, câlți, resturi de lemn de brad și rășină, iar apoi se aprinde cu petrol. Aceste făclii sunt purtate de feciori, care stau la distanță unul de celălalt, în văi și pe dealuri, pentru a proteja fânețele; din când în când scutură aceste făclii pentru a cădea scântei. Făcliile ard apoi ore în șir. După lăsarea nopții, bărbații cu fiii lor, și cu purtătorii de făclii se adună în grupuri de câte 30-40 de persoane, la marginea apei, și ard făcliile învârtindu-le până se termină.

       Cât timp învârt făcliile în sensul mișcării Soarelui, feciorii cântă următoarele versuri:

“Du-te, Soare, vino, Lună
Sânzienele îmbună,
Să le crească floarea – floare,
Galbenă, mirositoare,
Fetele să le adune,
Să le prindă în cunune,
Să pună la pălărie,
Floare pentru cununie,
Babele să le rostească,
Până-n toamnă să nuntească.”

       Făcliile încă fumegânde se așează pe jos, iar oamenii sar peste ele; apoi, unii se scaldă goi în apă. Acesta este un ritual de purificare prin foc și apă. Astfel, toate relele și bolile sunt arse de foc și luate de apă, omul rămânând pur.

       În timp ce bărbații învârt făcliile, fetele se tăvălesc goale în rouă, în lanuri, pentru a fi frumoase și sănătoase, pentru a avea noroc, atât în viață cât și în dragoste și căsătorie. Feciorii le pândeau, dar nu se apropiau niciodată de ele, iar scăldatul în râu se făcea în locuri separate pentru bărbați și pentru femei. 

       În alte sate, ritualul diferă puțin: făcliile sunt duse acasă după ce au ars, și se împlântă în grădină, pentru mană, și pentru a o feri de dăunători. La malul apei se aprinde un foc nou, mare, peste care trebuie să sară fetele. Cea care nu vrea să sară este prinsă de ambele brațe de câte un băiat, și ei o trec peste foc “cu de-a tăria”. În jurul focului, se încinge apoi un joc. Prima oară încep băieții și joacă “bărbătescu”, apoi intră și fetele, pentru o învârtită în doi. Uneori aceste ritualuri se prelungesc până la ziuă.

       Bătrânele satului știu că atât săritul peste foc cât și scăldatul în rouă al fetelor este un ancestral rit de fertilitate, care se răsfrânge nu numai asupra celei care îl practică ci și asupra animalelor și holdelor.

       “Sărbătoarea magică a luminii și a împlinirii naturii, Sânzienele exprimă și explozia feminității erotice, preaplinul menit să fie cules înainte ca ziua să se scurteze și soarele să se stină, a toamna, pe cer.”

***

Noaptea Sânzienelor,

Între cer și pământ…

Iubite de Lună și vânt,

Plutesc peste plaiuri…

Alaiuri de zâne cântând.

Cunune-mpletesc…

…din razele Lunii,

Din florile-alese

Proaspăt culese…

Din roua de seară…

Cunune-mpletite.

Soarele și Luna…de-or purta cununa…

Fi-vor numai Una

Apoi…, în pădurea bătrână…

Zâne la fântână

Așează pe ape,

Iubiri arzătoare, din raze de floare.

În noaptea minunată…

Se-arată atunci…

odată…

Din dragoste-ntrupat,

Stejarul fermecat…

Razele Lunii,

I-au despletit cununa,

Și zânele-i țeasă

Din lumină-aleasa.

La rădăcina lui te-aștept,

Zburător purtat de vise.

În miez de noapte un sărut,

Pe buze îți voi pune.

În brațe să mă ții…

În ochii-ți să mă pierd…

…până-n zori de zi…

Și zâne să ne cânte,

Pe aripi să ne poarte,

De mână să ne ținem,

Iubind în miez de noapte,

În noaptea fermecată.

Infuzie cu muşeţel

Se prepară o infuzie dintr-o linguriţă de flori la o cană cu apă clocotită. Se consumă mai multe căni pe zi, în prealabil îndulcite cu miere.

Remediu extern

Se masează tâmplele cu câteva picături de ulei esenţial de ghimbir diluat cu zeama de la 2-3 căţei de usturoi.
Se poate aplica pe frunte o cataplasmă cu frunze de varză proaspete, zdrobite uşor pe nervurile principale, sau cu boabe de muştar încălzite.

Următorul remediu este eficient pe termen lung pentru combaterea stărilor de oboseală prelungită:

Se amestecă 4 picături de ulei esenţial de pin, 4 picături de ulei de molid, 2 picături de ulei de lavandă şi 2 picături de ulei de rozmarin (stimulează adrenalina, dar treptat) şi puţin ulei de măsline.

Această combinaţie de uleiuri se adaugă în cada de apă (călduţă). După 20 de minute de relaxare, mergeţi direct la culcare.

Tratamentul se repetă în fiecare seară.

Pentru problemele tenului legate de acnee, puncte negre, pete, cel mai eficient remediu este argila verde.

Se amestecă această argilă cu sucul de la un castravete şi apă (atât cât e necesar pentru obţinerea unei paste bune de întins pe faţă). Se lasă să acţioneze 20-30 minute după care se clăteşte cu apă din belşug.

În cazul tenului cu coşuri se poate adăuga în mască şi puţin ulei de măsline.

Această mască se aplică de 2 ori pe săptămână, iar după 2 luni se observă îmbunătăţirile.

Se prepară o pastă din părţi egale de săpun alb lichid, unguent camforat şi suc de rostopască.

Aceeastă pastă se aplică pe scalp, şi se masează, după care se clăteşte şi se aplică o compresă cu decoct de rostopască (200 g de plantă se fierb într-un litru de apă).

Se lasă apoi pielea capului să respire timp de 15 minute, după care se aplică din nou alifia în strat subţire astfel încât să pătrundă în pori.

Se repetă tratamentul de 2-3 ori pe săptămână.

Se amestecă 50 boabe de ienupăr, un litru de vin roşu (100% natural) şi 50 ml de rachiu. Se amestecă bine într-un borcan mare, iar acesta se închide ermetic. Se lasă la macerat timp de o săptămână. Apoi se pune combinaţia la foc domol, şi se lasă să fiarbă 5 minute.

Se lasă la limpezit timp de 4, 5 zile iar apoi se trage în sticle şi se bea câte un păhărel de 50 ml de trei ori pe zi, cu un sfert de oră înaintea meselor principale.